În România, Crăciunul este precedat de un post ce se întinde pe şase săptămâni, de pe 15 noiembrie, până pe 24 decembrie. În timpul postului, este interzis consumul de carne, ouă şi lapte. Pe 20 decembrie, de Ignat, oamenii sacrifică porcul şi pregătesc produsele specifice de Crăciun, pentru ca pe 25 să aibă pe masă bucatele tradiţionale - sarmale, cozonac, caltaboş sau piftie.
Obiceiurile diferă de la o zonă la alta. În satele de pe Valea Mureşului, Crăciunul este încă legat de ritualuri populare vechi, obiceiul de a oferi daruri avându-.şi originile într-o legendă pe care numai bătrânii o cunosc. În satul Harpia, oamenii cred că, pentru a avea sănătate şi belşug în anul care vine, prima persoană care le calcă pragul de Crăciun trebuie să fie un bărbat, iar masa trebuie să stea întinsă toată noaptea.
Un obicei care se păstrează bine în satele româneşti este cel al colindatului. În unele sate , mesajul colindătorilor este legat de cultul fertilităţii şi de atragerea binelui asupra gospodăriilor.
În unele sate, se obişnuieşte ca cel mai în vârstă membru al familiei să arunce în faţa colindătorilor boabe de grâu şi de porumb. Bătrânii spun că, dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi date găinilor, acestea vor fi spornice la ouat. Aceştia cred că vor avea o recoltă foarte bună în anul următor dacă vor amesteca sămânţa pe care o vor pune în brazdă cu boabele folosite în ajun la primirea colindătorilor.
În unele zone, în Ajunul Craciunului, gospodarii strâng din sat tot ce au împrumutat. În Mehedinţi, spre exemplu, părinţii pun copiilor bănuţi în buzunare de pentru ca anul viitor să fie îmbelşugat.
Tot în Ajun, pâinea se aşeaza sub masă pentru a aduce noroc familiei, iar, sub faţa de masă, se pune pleava de grâu pentru a aduce belşug, potrivit biserica.org.
Pentru lingvisti, termenul "Crăciun" este unul controversat. Unii spun că provine din latinescul "creationem" ("creaţie, naştere").
Altii cred că este vorba de un cuvânt mult mai vechi, tracic, de dinainte de romanizarea Daciei, în timp ce alţii spun că ar veni din slavă. Termenul "Crăciun" are în limba română cel puţin opt sensuri.
Insa cuvantul este mai simplu de explicat decat sunt traditiile. In fiecare zona a Romaniei exista un mod specific de a intampina si sarbatorii Craciunul.

De la San Nicoara la Mos Niculae (6 decembrie) Poporul are habar mai putin de identitatea si biografia reala a Sfantului Nicolae, desi il tine foarte drag. San Nicoara, cum era indeobste numit in lumea traditionala, este mai degraba un personaj mitologic, in jurul caruia s-au tesut legende diverse si uneori nastrusnice, cu vagi ecouri din cultul bisericesc. El ar fi al doilea sfant facut de Dumnezeu si ar sta de-a stanga Acestuia (primul facut, Mihail, are cinstea sa stea de-a dreapta). San Nicoara (ajutat de San Toader) pazeste Soarele, care are adesea tendinta sa fuga, ca un cal naravas. San Nicoara e acum batran, dar in tineretile lui unii zic ca ar fi fost podar, iar altii ca ar fi fost corabier si pescar (ca protector al corabierilor, Sf. Nicolae este cunoscut pe scara larga, atat in Rasarit cat si in Apus). El ar fi oprit si apele Potopului pe vremea lui Noe. Se pare ca ipostaza de Mos Niculae, cu obiceiul de a face daruri copiilor (dulciuri pentru cei cuminti, insa nuieluse pentru cei neastamparati) e o inovatie oraseneasca, prefigurand darnicia mai substantiala a lui Mos Craciun.